joi, 12 martie 2009
Palestina batuta in cuie la ONU
Vesti tot mai ingrijoratoare din directia Orientului Mijlociu au determinat, probabil, intrunirea de urgenta a Cvartetului (Statele Unite, ONU, Uniunea Europeana si Rusia) caruia i s-a alaturat si reprezentantul Germaniei, urmata de sedinta reprezentantilor celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie si Franta). Oficial, Consiliul de Securitate s-a intrunit pentru a da o recunoastere internationala hotararilor de la Annapolis, privind accelerarea tratativelor de pace israeliano-palestiniene. "Tratativele bilaterale israeliano-palestiniene care au fost aprobate la Annapolis trebuiau deja sa se incheie si statul palestinian trebuia deja sa fie proclamat", a declarat Condoleezza Rice. Ban Ki-Moon, secretarul general ONU, a deschis sedinta subliniind ca "ocuparea teritoriilor palestiniene, care a inceput in 1967, trebuie sa inceteze". El a adaugat: "Palestinienii trebuie sa capete o tara vecina cu Israel, careia trebuie sa i se asigure pacea si securitatea, iar statele arabe trebuie sa recunoasca dreptul la existenta al Israelului". Optimism in pofida esecului Bush Cei cinci ministri de Externe ai tarilor membre permanente in Consiliul de Securitate si-au exprimat optimismul intr-o finalizare rapida a tratativelor israeliano-palestiniene. "Comunitatea internationala, sprijinita de Consiliul de Securitate, a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a sprijini rezolvarea conflictului israeliano-palestinian", a declarat Condoleezza Rice. Sefa diplomatiei americane a subliniat ca, din februarie 2009, Israelul va avea un nou prim-ministru si un nou guvern, care va continua sa actioneze pe baza principiului existentei a doua state vecine: Israel si Palestina. Din nefericire, optimismul din sala de sedinte a Consiliului de Securitate nu reflecta realitatea din Tara Sfanta, unde cele doua tabere se pregatesc pentru o noua runda de confruntari. Perioda de "reghia" (un soi de armistitiu intre Israel si miscarea extremista Hamas, care guverneaza Gaza), urmeaza sa se incheie si dupa toate semnele vizibile nu va fi reinnoita. Extremistii gazateeni au reinnoit bombardarea cu rachete a asezarilor din sudul Israelului, iar Teheranul intretine febrilitatea razboinica hamasnica. Au esuat si toate tratativele pentru eliberarea soldatului Ghilad Shalit, rapit in urma cu mai bine de doi ani, de bande inarmate gazateene. Doctrina Bush a esuat si promisiunea presedintelui american ca pana la sfarsitul cadentei sale prezidentiale se va inalta steagul independentei Palestinei libere s-a dus pe apa Sambetei. Nu intamplator, blocul tarilor arabe, prin glasul ambasadorului Libiei, a refuzat sa sustina decizia Consiliului de Securitate. Nori negri intuneca iarasi cerul Tarii Sfinte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu